normandy

[modifică] Normandia în organizaţiile statale ale anglo-normanzilor şi ale neamului Plantagenet (1066-1204)
Prin victoria de la Hastings din 1066 ducele normand, cunoscut de acum înainte sub numele de William Cuceritorul, a urcat pe tronul Angliei, pe care-l revendicase considerându-se urmaşul vărului său Eduard Confesorul. Normandia a rămas sub stăpânirea sa şi a devenit un principat cu o organizare feudală extrem de strictă, care nu acorda decât mărcilor o anumită autonomie. După moartea lui William ducatul Normandiei i-a revenit fiului său mai mare, Robert Courteheuse, regatul Angliei celui de-al doilea născut, William al II-lea Rufus. Cel din urmă a purtat în 1087 un război împotriva Normandiei, dorind să o încorporeze printre domeniile sale. Roadele acestui conflict le-a cules Henric I, mezinul lui William Cuceritorul, care a moştenit în anul 1100 tronul Angliei şi l-a învins în 1106 pe Robert Courteheuse, reinstaurând astfel domeniul anglo-normand. După moartea lui Henric în 1135 o parte a baronilor normanzi a refuzat să recunoască dreptul lui Geoffrey al V-lea de Plantagenet-Anjou asupra ducatului, susţinându-l pe Stephen de Blois, nepotul lui William Cuceritorul pe linie feminină. Geoffrey al V-lea, conte de Anjou, era căsătorit cu Matilda (1102-1167), fiica regelui Henric I şi, ca văduvă a împăratului Henric al V-lea, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Conflictul dintre casele Plantagenet şi Blois a fost decis de-abia în 1150, odată cu urcarea pe tronul normand a lui Henric al II-lea Plantagenet, fiul împărătesei Matilda şi al lui Geoffrey de Anjou. Acesta a adăugat domeniilor sale comitatul Anjou (în 1151), Aquitania (în 1152) şi regatul Angliei (în 1154), formând astfel aşa-numitul "Imperiu Angevin".

Urmaşii lui William Cuceritorul au continuat opera acestuia de centralizare şi uniformizare în guvernare şi administraţie. Jurisprudenţa a luat avânt în timpul domniei lui Henric I, mai ales datorită numirii de judecători călători. O primă legislaţie a Normandiei a fost redactată în jurul anului 1200: Coutumes de Normandie. Prin crearea unui Échiquier normand[3] ca cea mai înaltă instanţă juridică şi administrativă, cu un sediu permanent la Caen (din 1170-1175) s-a consolidat organizarea fiscală a ducatului. În administraţia locală Henric al II-lea s-a folosit de o nouă clasă de funcţionari pentru a-şi impune autoritatea faţă de nobilime, de aşa-numiţii bailli. Aceaştia erau mult mai devotaţi suveranului, funcţiunile lor nefiind ereditare.